Posts tagged referendum

Instigare la vot!

Recunosc că am absentat mai mult decât de obicei de pe scena blogului, dar pentru ca că am ajuns să scriu sub influenţa unor mari nervi şi a unei stări acute de saturaţie, trec direct la subiect.

Eu m-am născut în 1989, anul Marii Revoluţii anti-comuniste, şi totuşi trăiesc în plin regim comunist. Ţara mea. este cea a tuturor posibilităţilor, pentru că la conducerea ei aspiră (şi au mari şanse de a fi aleşi) marinari, ciobani, poeţi, dar nu şi tehnocraţi sau cel puţin (îndrăznesc să spun) nu oameni care se gândesc cu adevărat la binele poporului.

Vedeţi voi, în ţara mea se vorbeşte foarte mult despre democraţie, dar nimeni nu o practică. Avem un dictator care conduce peste un grup de impersonali şi care foloseşte actoria, minciuna şi magia pentru a-şi înmulţi simpatizanţii. Ultima insituţie reprezentativ democratică a rămas Parlamentul (momentan bicameral) care se doreşte a se modifica, apoi probabil a se dizolva complet.

Poporul meu se consideră urmaş a lui Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza şi Decebal, dar îl urmează pe Traian. Un Traian pe care se pare că mulţi (conform statisticilor mai mult sau mai puţin realiste) doresc să-l vadă la cârma ţării încă mulţi ani. Ca să încep acum să contest şi să discut acest fapt, mi-aş cauza probabil un anevrism cerebral, dar vă recomand sincer să vă gândiţi foarte bine înainte de a pune o ştampilă, să vă uitaţi la televizor cu scop (pentru că oricum toată lumea se uită mai mult decât are sens, dar se pare totuşi că fără rost) şi să îcercaţi să schimbaţi ceva fără a pleca de la premiza că nu se mai poate face nimic. Ei nici chiar nimic.

Comments (9) »