Fenicul - Connecting people
Vara asta mi-au fost deschişi ochii în foarte multe privinţe. E clar că după orice fel de ploaie iese soarele[asta ca să fac o rimă semi-manelistică]. Spunea cineva ca românul îşi îneacă absolut orice necaz cu băutura [obicei foarte nesănătos, dar aparent util], iar dacă toţi ceilalţi au Nokia să-i unească, noi am avut Ouzo.
Ouzo, băutură specifică grecească, are la bază extractul din fenicul [o plantă foarte parfumată, pe care o are şi bunica în grădină]. Acum… nu ştiu dacă sticla aceea de ouzo era expirată [:D ] sau ceva dar eu şi gaşca în compania căreia mă aflam am rămas cu un gust foarte neplăcut [nu doar metaforic], când am degustat-o Am jucat “The Bolţ” [prietenii ştiu de ce] la “The Very Shop” [Suceava] unde vă trimit pe toţi care căutaţi băutură cu fenicul sau nu. Cristi vă aşteaptă acolo cu o gamă largă de băuturi alcoolice şi nu numai, pentru orice ocazie. Nu vă speriaţi dacă dansează prin faţa magazinului, e de-al nostru:)
Cât despre necazuri sau alte negativisme pe care le lăsăţi să pătrundă în scurtele voastre vieţi, fiţi pe pace. Înarmaţi-vă cu prieteni foarte buni şi o sticlă de ouzo şi chill, nimic [negativ] nu merită;)
I heart Mircea!
OMG [in Romanian "Oh mai Gad", traducere a la Moldavia ovcours]! Doamne ce-l iubesc pe Mircea! Care Mircea? Glumim:) Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta, ştii cum stă treaba. He he gata cu gluma.
Dacă m-a scos ceva sau cineva din depresii, atunci cu siguranţă e Mircea. Which Mircea? Badea! După părerea mea [şi stiu sigur că nu doar a mea] unul din cei mai tari si mai buni oameni de televiziune din România, la ora actuală. Cel mai sincer, mai caustic şi mai funny-smart de pe sticlă. Nu numai că reuşeşte să mă scoată pe mine din depresii [cauzate în mod special de condiţiile austere în care trăiesc în ţara asta], dar scoate românii din “miopia” şi “bolile” provocate de clasa politică română.
Vă recomand În Gura Presei, din zeci de motive, deschideţi-vă creierul câteva seri pe săptămână.:D
În căutarea timpului pierdut
Viaţa este [conform noii mele teorii] un lung şir de aşteptări. Se defineşte şi ne defineşte prin aşteptările noastre. Cât aşteptăm ceva, ce anume aşteptăm, cu ce intensitate ne dorim acel ceva atât de mult aşteptat. Pe undeva şi iubirea se defineşte prin aşteptări. Cât eşti capabil să-l aştepţi pe cel pe care îl iubeşti sau cât aştepţi persoana potrivită. Răbdarea înseamnă maturizare, ştim că ne-am maturizat complet, abia atunci când nu mai intrăm în panică şi nu disperăm literalmente, şi când timpul trece mai uşor atunci când aşteptăm ceva.
Cât despre ce merită timpul nostru, cred că nici Marcel Proust ştia cu adevărat. Dar ştia că ceva a meritat tot timpul din lume, atunci când privind în urmă, retrăieşti amintiri vesele, numeri mai multe zâmbete decât lacrimi şi iei cu tine în prezent, şi spre viitor, doar clipele frumoase. Eu încă îndrăznesc să mai aştept:)
Mere şi cuie
Back again printre voi, cei cu net şi posibilităţi de navigat. După cum ştiţi eu sunt la dezintoxicare, adică mă feresc de net şi tehnologie, pentru a-mi destresa mintea şi a o liniţşti pentru ce o aşteaptă din toamnă. În timpul pe care în mod normal îl alocam netului, acum dorm [aici exagerez, am ajunj să dorm 14 ore continuu], mă plimb [până fac febra musculară] şi citesc sau scriu [de ale mele].
O chestie foarte tare despre trăitul şi alimentatul sănătos pe care am auzit-o recent [şi pe care am să o împărtăşesc cu voi] este un fel de regim pentru a introduce fier în organism. Unul din motivele pentru care evit computerul pe timp de vară, este tocmai încercarea de a nu-mi obosi organismul şi a-i oferi doar ce are nevoie. Reţeta de care vă spuneam, este [cică] un tratament băbesc pentru introducerea fierului în corp. Am râs de am pocnit când l-am auzit. Sper să vi se pară şi vouă comic.
Aveţi nevoie de 60 de mere şi foarte multe cuie. Se introduce un cui într-un măr [încercaţi să curăţaţi ambele elemente în prealabil] şi se lasă 24 de ore, apoi se scoate cuilui şi se mănâncă poama. Buuuun, apoi în fiecare zi se repetă procedeul adăugându-se câte un cui în plus până se ajunge la 30. [Strange babele astea] şi după ce se ajunge la 30, se scade în fiecare zi un cui până se ajunge la 0. Astfel organismul asimilează fier, iar ca efect secundar [să mor de văd legătura] creşte părul [sper că cel de pe cap], foarte repede şi des.
Dacă aveţi timp, mere şi cuie încercaţi faza asta. E funny dar nu se ştie niciodată. Eu ce vă pot recomanda, testat de mine, e să nu mâncaţi cantităţi industriale de fistic [been there, done that] că e câh pentru ficăţel! Aveţi grijă de voi vara asta, poate ne vedem la mare:D Succes!
Addicted to net
Mea culpa. Deşi mă lăudam sus şi tare că sunt incapabilă de a avea vreo dependenţă de orice fel [nu fumez, nu beau, eh altceva fac], mi-am descoperit dependenţa de internet. Cine ar fi crezut că un copil care nu crescut cu mouse-ul în biberon şi nu a stat conectat la reţea de când a învăţat să meargă, va creşte să ajungă dependent de tehnologie [ayo technology!]?
Cazul meu este mai mult ca sigur unul pierdut. Eu nu mă mai pot despărţi de net, decât poate prin forma impusă de biserică [doar moartea ne va despărţi, sau reţeaua care pică], dar ce se întâmplă cu mini-hackerii care se nasc acum, si care sug suzeta wireless sau a căror prim cuvânt este “USB”? Mă tem că fii mei nu vor mai rupe 2 perechi de adidaşi pe săptămână la fotbal, ci 3 tastaturi la CS. Şi oare ce se va întâmpla cu romantismul? Bănuiesc că fiul meu va proceda ca în Sims2, va da click pe fată şi va face woohoo:)
Nu sunt Gică [Jică] Contra şi nu mă dau Lupul [respectiv Lupoaica] Moralistă, dar chiar cred în educaţia anti-net, sau măcar în controlarea timpului în care cei mici stau pe net şi a ce anume văd şi învaţă de acolo. Cât despre mine, mai stau fără net câteva zile, poate mă las fără a merge la o clinică. Succes!
In the news
Nu sunt eu cea mai mare fană a lucrurilor „made in Romania” dar nici nu declar ca Ombladon: „Când mă simt cetăţean, înseamnă că sunt deprimat”. Îmi plac multe lucruri la ţara asta, precum limba, istoria, tradiţiile, etc. Mă lasă [din ce în ce mai] rece însă tot ce înseamnă informarea şi culturalizarea maselor. De exemplu ştirile care sunt prezentate astăzi la televizor [şi jumătatea negativă şi cea pozitivă], nu informează suficient telespectatorul, sau nu-l educă în felul în care ar trebui.
Ca să iau un exemplu concret, acum pe perioada inundaţiilor din ţară, pe toate posturile de televiziune este prezentat acest subiect. La un moment dat, într-un reportaj, a fost intervievată o femeie din mediul rural, a cărei gospodării nu a fost afectată de inundaţii. Femeia însă ameninţa că va reclama la ONU [nu am înţeles exact pe cine va reclama], faptul că a fost avertizată că vine o viitură în jurul orei 19, că ea s-a suit pe un deal, dar viitura nu a mai venit. Femeia era vizibil deranjată că i se făcuse, citez: „o farsă”. Cine se face vinovat de această lipsă de informare sau de incredibil de proasta educaţie a oamenilor. Foarte mulţi săteni se tem de viitură, foarte puţini ştiu ce este aceasta.
O altă ştire absolut lipsită de sens şi scop, a fost cea despre o femeie care a pus o oală cu carne pe foc şi s-a culcat. Femeia nu a auzit nici telefonul, nici soneria, astfel vecinii au fost nevoiţi să cheme pompierii. Mă amuză incredibil iresponsabilitatea omului de rând român [mă amuză la modul: râd ca să nu plâng].
Este foarte grav cum într-o ţară care are atât de mult potenţial, 90% din el este irosit. Sper să reuşesc cumva, minimal să ating o coardă sensibilă, pentru că [deşi ştiam din statisticile mele] blogul meu este citit [şi cu siguranţă de o anumită pătură socială, îndrăznesc să spun superioară, din punct de vedere cultural], precum arată şi [Top Posts] topul WordPress [din 100, deci da:D ]. Mulţumesc:)
Dă-le Doamne căşti!
Din ciclul „Dacă aş fi pentru o zi preşedinte” [v-aş amaneta pe toţi şi nu v-aţi prinde], vă prezint astăzi problema cocalarilor comunitari. Aş amaneta cu siguranţă şi definitiv această specie din ce în ce mai prezentă printre noi [unde-s Doamne băieţii normali? Fără haine mai mulate ca ale mele, fără mai multe bijuterii ca mine şi cu simţ estetic mai slab dezvoltat ca a unui viezure beat]. E din ce în ce mai greu pentru o fată [non pitziponcită] să găsească un tip OK [nu mai cred eu de mult în miracole dar come on...] 
Lăsând pentru moment stilul lor vestimentar, mă axez pe componenta fonică [şi da, există]. De câte ori nu v-aţi intersectat cu specimene care ascultă muzică în spaţii publice, muzică provenită, de cele mai multe ori, de la telefoanele mobile. Nu am absolut nicio problemă cu ce muzică ascultă, cine, unde, când, etc; dar frate, s-au inventat căştile.
Nimic nu se compară cu momentul în care, obosit după o zi de activităţi intelectuale solicitante, ajungi într-un mijloc de transport în comun care să te ducă acasă, şi cocalarul din faţa ta pune o manea pe telefon [comutând pe difuzor]!
Dacă tot începe guvernul român să se preocupe de educaţia tinerilor din România şi mai nou oferă stickuri sau laptopuri, să ofere şi mp3 playere sau căşti cocalarilor pasionaţi de „muzică”. Dar întrebarea mea rămâne…dacă tot au bani să-şi cumpere telefoane pe care pot pune muzică, şi suficient creier să le manevreze, de cât creier mai au nevoie să descopere handsfreeul din pachet?:|
Road trip
Fiind cunoscută pentru felul în care îmi părăsesc oraşul la nevoie, am plecat astăzi în imediata vecinătate, acasă la Cuza. Domnul Cuza nu era acasă, dar mi-a lăsat vremea bună şi palatul la dispoziţie. Am avut timp de plimbări, de pozat păsările patriei [pe care mi-am tot promis că le voi oferi pisicilor patriei], de cumpărat cadouaşe pentru băieţii mei preferaţi:)
Se pare că legea aceea nescrisă conform căreia plouă când plâng eu, e valabilă doar în Suceava, unde îmi tot spune lumea ca dimineaţă [când eram în toiul promenadei prin Iaşi], în mirificul oraş bucovinean era beznă şi furtună [like I care], şi nu era net:D
Pe drumul de întoarcere, în noua mea calitate de blondă de la litere, am încercat să intru puţin şi-n pielea personajului Irisbus şi am realizat un filmuleţ stupiduţ în tren. Hear from me soon. Succes!:P
Blonda de la litere
Pam Pam, s-au afişat însfârşit rezultatele la admiterea din 2008 la facultăţile din ţară [majoritatea anyway], astfel am aflat şi eu că am fost admisă la Universtatea A.I. Cuza din Iaşi [aye!] – la dubla specializare literatură universală şi comparată şi limbă şi literatură engleză
So, după ultimele 2-3 drumuşoare pe care le voi avea de făcut pe ruta Mirificul Home Town - Iaşi, am să mă pot odihni în pace [şi în vacanţă] până în octombrie când îmi mut „biroul” în capitala Moldovei. Aşa că, oficial încheiat „stresul” [as if], decretez public începerea chefuierilor şi facerilor de cap în stil mare [încep să vorbesc manelistic?!]:D
Happy holiday iezişori, party on!:P
