Mustbegreen’s Weblog

„[...] În ziua următoare se ţinuse de cuvânt, nu îl sunase, nu îl căutase. Nici măcar nu îşi făcuse griji în legătură cu venirea lui. Avea iar încredere în el, o încredere nefondată precum era şi conştientă, dar nu avea de ales, trebuia să aibă încredere în C. dacă vroia să fie fericită. Singurul gând care o făcea fericită în zilele de după, era fericirea lui şi tot ce putea să facă ea pentru ca C. să nu sufere. [...]”

Acesta e un fragment din ceea ce „scriu” acum, şi ceea ce cred că voi denumi „The Day After”[titlul original]- „Ziua de după”[traducere]. Succes la aruncat cu păreri în mine!

După ce am citit şi am învăţat intens pentru bac, am ajuns la concluzia că vreau şi eu să scriu un roman. Aştept sugestii pisoiaşi

17.06.2008 - “Pentru că nu am înţeles nimic din commenturile voastre [adică dacă să scriu, despre ce, de ce să mă apuc de scris, etcetera], am decis să mă bag la roman, sau la nuvelă, la schiţă, ce o să iasă [exclus basm cult]. Stay tooned, următorul post, va fi un preview, un fragment din capodopera mea. “

18.06.2008 - “Oferă cineva o idee de titlu? For the record cartea e în proporţie de 80% inspirată din viaţa mea [dacă sunteţi cuminţi, apare şi Black Dog] şi deşi tratează probleme realiste, abordarea este preponderent ironică. Stau prost cu inspiraţia ziua, deci scriu noaptea şi cea mai mare „enigmă” so far e titlul. Care nu cred că poate să fie eponim, în fond şi numele personajului principal e dificil de stabilit

Din ciclul „Rupem baraka”, episodul 3 „The Sleepover”

Anul acesta [2008] deoarece ziua mea de naştere pică în timpul examenului de bacalaureat am decis să-mi mut ziua [da, pot!]pe 13, vineri. Nu ştiu dacă chiar îmi doresc să fiu născută într-o vineri 13 dar cu cifra 13 sigur am avut mereu un fetiş. Aşa că m-am apucat eu de pregătiri pentru mini-party-ul de vineri seara. După ce am achiziţionat o cantitate de alcool pe care bărbaţii din 3 generaţii ale familiei mele nu ar putea să o bea în 2 zile, am chemat fetele la mine J

Lary şi Watee s-au prezentat la ora de scadenţă şi am început operaţiunea S.L.E.E.P.O.V.E.R. În puţinele dar utilele ore în care am stat împreună, noi cele 3 fetiţe ne-inspirate [long story here] am făcut următoarele: am jucat bolţ [şi am pierdut toate 3, pentru că după 4 ani de profil uman am uitat ce este un multiplu de 7], am dansat pe manele [dar cum nu am manele nicăieri în casă sau în grila de programe, ne-am rupt pe muzica de pe VH1], am făcut poze [tone de poze: spontane, forţate] şi l-am sunat pe Jică [vecinul meu suprasolicitat şi ocazional insolat].

Conversaţiile mele cu Jică-ul trezit din somn au fost chiar profunde, conversaţia lui cu Lary a rămas însă în istorie. Pe lista de lucruri pe care i le promitea Lary lui Jică, s-au numărat „biscuiţii”. Astfel, după ce s-a sfârşit apelul s-au născut dilemele:

Subsemnata: Măi, de ce i-ai zis că dacă vine avem biscuiţi să-i dăm? De unde scoatem biscuiţi?

Lary: Vai chiar, nu avem biscuiţi, dacă vine şi cere ce facem?

Watee: [pe un ton filosofal] O să dăm ciocolata jos de pe prăjiturele şi gata avem biscuiţi. [aplauze!]

Seara memorabilă s-a încheiat oficial la 3 dimineaţa şi neoficial la 11 la prânz J I love you girls, vă mai aştept la Night Club Green Girl! Succes şi somn uşor Jică

       >> În urmă cu cca. 1 lună m-a oprit o maşină de poliţie pentru că traversasem pe roşu împreună cu Black Dog. Poliţist tinerel, băgător de seamă, mâncător de gogoşi etc…<<

       Astăzi după 3 ore de examen la engleză [Cambridge] dat pe o super căldură mă îndreptam spre casă cu o doză de bere luată de la un magazin situat foarte aproape de blocul meu. Şi ruptă de sete cum eram, deschid berea, duc la gură şi pac apare maşina poliţiei pe trecere şi armăsarul şăpcos scoate capul pe fereastră… Conversaţia care a urmat a fost ceva de genul:

      >> în urmă cu ceva timp am postat pe blog videoclipul piesei Sunscreen [de Baz Luhrmann] cu intenţia de a vă face şi pe voi să vedeţi lumea pozitiv [cum încerc eu şi cum de cele mai multe ori îmi iese] dar să vă şi determin să utilizaţi produse cu factor de protecţie solară…<<

      Băieţei şi fetiţe scoateţi un creion şi o foaie de hârtie, discutăm astăzi despre insolaţie Definiţia ştiinţifică a fenomenului: Insolaţia este un accident provocat de căldura excesivă sau de radiaţiile solare. De cele mai multe ori, insolaţia apare atunci cînd stăm mult timp cu capul descoperit în soare puternic. Bun, până aici toate bune, medicale şi frumoase. Deci Jică, când stai ca foca în soare [absolut nicio legătură cu animăluţul arctic care sigur nu stă la soare până ia foc şi care sigur sughite acum] capşorul tău se încinge şi se insolează. Asta logic că se poate evita, dar dacă se întâmplă să vă expuneţi prea mult [cum au făcut şi Jică şi Lary, simultan şi respectiv] atunci: Primul lucru pe care trebuie să îl facem este scoaterea victimei de sub acţiunea razelor solare. Orice măsură de prim‑ajutor este ineficientă dacă victima nu stă la un loc umbros şi răcoros. [cu alte cuvinte: da-te bre din soare la naiba, treci mă la umbră!] Aplicarea de comprese cu apă rece la nivelul capului va reduce edemul cerebral [scoate batista din buzunar sau torpedou, bag-o în apa din baltă şi dă-ţi pe frunte până te simţi mai fresh] De asemenea, victima nu trebuie băgată în apă rece, pentru că i se poate provoca un stop cardiorespirator [dar să nu te împingă păcatul să te scalzi în apa din pârâu că ai să cheri]

     În concluzie fetiţe ş băieţei, insolaţia nu e bună, e câh! Staţi mumos la umbră, în casă, în maşină, în toalete publice, dar nu la soare că vă pârliţi. Hai wear sunscreen, indubitabil Succes!

    >>În data de 5 iunie 2008 (joi) Colegiul Naţional Pentru Rareş Suceava a sărbătorit promoţia 2008 (claselor a 12-a care au terminat cursurile liceului) printr-un banchet la restaurantul Zamca… Până aici pare o ştire normală, dar noi [elevii din clasele a 12-a] am ales să nu sărbătorim normal <<

       A fost cu siguranţă una din cele mai frumoase nopţi din viaţa mea, pentru că [printre altele pe care am să le enumăr ulterior, dar asta este miezul] nu ştiu dacă am mai avut vreodată toţi prietenii mei în aceeaşi încăpere, toţi fericiţi, toţi cu chef de dans şi distracţie. Am stat [precum am calculat la 5 dimineaţa cu Lary în taxi] cca. 10 ore, din care cu siguranţă 5 le-am petrecut pe ringul de dans, pe tocuri, până când nu mi-am mai simţit picioarele

       Nu pot spune că a fost vreo secundă în care am regretat că eram acolo sau în care să nu-mi spun :”Doamne, nu-mi vine să cred că se termină!”. Nu are rost să povestesc de rochiile domnişoarelor, de pantofii superbi, de machiaje, de coafuri, de fripturi . Prietenii mei cu care am avut încă o dată ocazia să rup baraka, se ştiu şi ei, le mulţumesc şi le spun :”O să-mi fie dor de anii aştia dracilor, dar voi de mine nu scăpaţi aşa uşor!” Cât despre viitor…hmm…Carpe Diem! Succes

      După multe ezitări mi-am luat inima şi tastatura în dinţi şi mi-am zis “Hai bre să scriu şi eu despre sex, la naiba, tocmai eu nu?”. Am cam refuzat să abordez subiectul din diverse motive şi prejudecăţi, dar mi-am adus aminte că atunci când ceva a mers mai prost în viaţa mea a fost rezultatul prejudecăţilor.

      Faza cu sexul mi se pare incredibil de simplă: “Ai sex, ai parte”. Parte de o anumită stare de relaxare pe care nu o găseşti după nicio altă activitate [să nu începi Doomy să zici de sală!], altă activitate care mă îndoiesc că e la fel de satisfăcătoare. Acum… de ce aş scrie despre sex când am de învăţat pentru bac? Pentru că pot [să le fac pe ambele, să le fac bine, negociabil care o fac mai bine] şi pentru că oricum toată lumea face sex [mai puţin cazurile alea nefericite despre care tot aud şi care mă fac să râd, pentru că singura mea mare întrebare despre univers este: "De ce nu ai face sex?!"].

      Faceţi sau nu faceţi, eu fac [eram tentată să scriu fuck ]. Şi dacă tot ştiu că citeşti blogul meu, nu cumva să bag o ameninţare sau o critică subtilă pe undeva, am să introduc eu de bună voie o laudă:”Eşti genial la capitolul ăsta [şi mai ai tu vreo 2], mai ai până rămâi fără baterie “. Succes fetiţe şi băieţei!

       Luni 2 iunie 2008, cu fix 3 săptămâni înaintea BAC-ului, eu, Lary şi Black Dog am făcut o pauză de la învăţat [a mea era a 4a în ziua respectivă] şi am ieşit la o plimbare prin mirificul oraş, mare generator de umor. Undeva în centrul geografic şi administrativ al Sucevei, se găseşte o fântână arteziană cu apă albastră [ideea genială a primarului reales].

        Black Dog, curios din fire, s-a suit pe marginea artezienei de unde incredibil de nonşalant a păşit literalmente pe apă. Înainte să apuc să cred că în câinele meu s-a reîncarnat vreun personaj biblic, animalul s-a dus la fund. Undeva între panica amestecată cu râsete zgomotoase ale mele şi ale oamenilor din parc, Black Dog a făcut lejer o tură de bazin şi a coborât printre muritori după cca 40 de secunde [dacă stătea 40 de zile în apa aia era dubios].

         În concluzie câinele meu nu poate să meargă pe apă deşi îşi doreşte, dar precum mi-a sugerat un amic de pe messenger, dacă se apucă să transforme apa în vin, viaţa mea se va diviniza pe bune. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amun!

      După multe încercări de a rămâne calmă, răbdătoare şi pacifistă, au cam început să mi se termine resursele de bunătate. Încep să mă gândesc foarte serios la răzbunare, dar nu neapărat pentru toate lucrurile urâte care mi s-au făcurt şi s-au adunat în timp, ci şi la lucrurile care nu mi s-au făcut: gen nu prea mi s-au cerut scuze după fazele respective.

      Din fericire am o capacitate foarte mare să calc pe cadavre când îmi doresc ceva. Şi se pare că este o etapă inevitabilă în viaţa tuturor, aceea când o facem meritat sau nemeritat, o facem bine sau rău, egal sau înzecit, dar ne răzbunăm. Pisica blândă zgârie rău se spune în popor. Eu rectific : Fata răbdătoare şi de treabă face rar faze, dar când face o fază o face de proporţii nucleare

      Dar întrebarea rămâne: merită sau nu? Că distractiv sigur e