Recunosc că am absentat mai mult decât de obicei de pe scena blogului, dar pentru ca că am ajuns să scriu sub influenţa unor mari nervi şi a unei stări acute de saturaţie, trec direct la subiect.

Eu m-am născut în 1989, anul Marii Revoluţii anti-comuniste, şi totuşi trăiesc în plin regim comunist. Ţara mea. este cea a tuturor posibilităţilor, pentru că la conducerea ei aspiră (şi au mari şanse de a fi aleşi) marinari, ciobani, poeţi, dar nu şi tehnocraţi sau cel puţin (îndrăznesc să spun) nu oameni care se gândesc cu adevărat la binele poporului.

Vedeţi voi, în ţara mea se vorbeşte foarte mult despre democraţie, dar nimeni nu o practică. Avem un dictator care conduce peste un grup de impersonali şi care foloseşte actoria, minciuna şi magia pentru a-şi înmulţi simpatizanţii. Ultima insituţie reprezentativ democratică a rămas Parlamentul (momentan bicameral) care se doreşte a se modifica, apoi probabil a se dizolva complet.

Poporul meu se consideră urmaş a lui Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza şi Decebal, dar îl urmează pe Traian. Un Traian pe care se pare că mulţi (conform statisticilor mai mult sau mai puţin realiste) doresc să-l vadă la cârma ţării încă mulţi ani. Ca să încep acum să contest şi să discut acest fapt, mi-aş cauza probabil un anevrism cerebral, dar vă recomand sincer să vă gândiţi foarte bine înainte de a pune o ştampilă, să vă uitaţi la televizor cu scop (pentru că oricum toată lumea se uită mai mult decât are sens, dar se pare totuşi că fără rost) şi să îcercaţi să schimbaţi ceva fără a pleca de la premiza că nu se mai poate face nimic. Ei nici chiar nimic.

Am plecat îm Grecia pentru a-mi încheia cum se cuvine vacanţa de vară. Ne revedem pe 1 octombrie odată cu începerea cursurilor universitare. Vacanţă plăcută celor care mai aveţi, spor la muncă celor care doar visează :p Succes!

„Oamenii vor să găsească un sens în toate şi toţi. Asta este boala generaţiei noastre, o generaţie care este oricum numai nu practică, dar care se consideră mai practică decât oricare alta” – Pablo Picasso

Ce mai caută lumea [ciudaţii] pe net şi ajung la moi. Ca deobicei ce e în paranteze gândesc eu. Enjoy!

femei proaste  [aproape toate sunt într-o anumită măsură]

sub fustă cu black  [în chiloţi cu red]

libera me a sunt dupa tine te vreau [cu aşa probleme de exprimare eu nu te vreau]

mi e dor de tine dar nu te mai vreau  [atunci ce pana mea vrei?]

urina la iepuri  [e ca la om]

nu mai vreau alta iubire sad [so sad...]

holi si cu prietenele ei  [cine dracu mai e şi holi?]

pissing mature in padure  [stupid teenager cu net]

defecte femei  [ha, n-am eu timp să stau să le scriu pe toate]

unicitatea femeii  [yeah right]

sindromul lolita barbati  [a... Gay?]

cuvinte de duh [Sesam deschuide-te!]

mari cuvinte de dragoste [nu mărimea cuvintelor contează ]

urina de iepure [ce aveţi măi?]

Nu mai doresc să încep postul cu scuzele de rigoare prentru absenteismul meu cronic de pe scena blogică, ci vreau să împărtăşesc cu domniile voastre trauma prin care am trecut astăzi.

Mi-am început ziua cu intermitenţe şi alternanţe, în zgomotul oribil produs de vecinii de deasupra care s-au angajat într-un proiect de renovare, aparent fără voia mea. Deci somn nu, după cum ştiţi dacă locuiţi în Suceava, nici apă caldă nu. Mă decid să părăsesc focarul de gălăgie pentru a-mi pescui fratele de la o activitate şcoalara în care era angajat şi împreună începem o călătorie magică prin ce înseamnă şantierul care este oraşul.

Dacă m-am obişnuit cu mediul plin de gropi, cu traficul inimaginabil, cu praful şi mizeria, a mai trebuit pe parcursul zilei de astăzi să mă obişnuiesc şi cu câteva ore bune în care apa rece a fost întreruptă. Poate nu pare aşa grav, dar este atunci când vii acasă 3 zile pe lună şi ai în apartament persoane în chirie.

Iau ulterior decizia de a telefona la autogară pentru a face o rezervare spre Iaşi, la îndrumările amicei Watee [personaj consacrat pe vremea gloriei blogului], care m-a convins că merită să călătoresc via maxi-taxi. Fie. Şi sun. Şi sun. Sun cca 3 ore şi nu răspunde nimeni. În paralel o sun şi pe amica Watee, care la al 5-lea apel răspunde în şoaptă şi mă expediază [halal domn Mitică]. Apoi răspunde, şi nu exagerez, poate cel mai mare bou cu care am intrat în legătură directă de ceva timp [şi eu găsesc boi mai uşor decât ceilalţi muritori]. Omul vacă răspunde răstit şi indescifrabil, îmi cere o parte din detalii şi îmi închide telefonul în nas. Sun din nou, pentru a verifica dacă bizonul a făcut ce trebuia, dar înţeleg vag răspunsul mugit pe care mi-l oferă cu o secundă înainte de a închide iar telefonul. Nu am mai sunat bovina, voi încerca mâine. Watee-connecting people and cows!

Dar apogeul a fost frumosul moment de reuniune cu vecinii, care au dedus că ţevile din casa mea, care îmi alimentează apartamentul cu apă şi căldură, nu îmi sunt de folos, şi s-au oferit radiind de extaz să mi le scoată “gratis”. Este inutil să încerc să-mi explic ideea şi motivaţia lor, la fel cum este inutil să încerc să le explic lor ce sunt circumvoluţiunile şi cum lor le lipsesc.

Inutil este să mă mai agit şi să mă revolt la sfârşitul acestei zi pline de fenomene stranii. Pot doar să accept că a fost încăo zi în zona crepusculară.

P.S.  Am re-sunat bărbatul vită [mascota autogării sin Suceava] şi se pare că l-am prins bine dispus, probabil proaspăt întors de la păscut [aseară l-am prins după ce dăduse lapte], şi mi-am comfirmat plecarea spre Iaşi. Există speranţă!

Dacă vreţi bijuterii lucrate manual, la comandă, unicate sau portrete şi caricaturi intraţi aici: www.miuartdesign.wordpress.com ! Enjoy

1. ca toata lumea se asteapta sa scriu cu diacritice si de data asta pentru ca asa obisnuiesc [ei de data asta nu am chef]

2. ca daca nu scriu pe blog la nu stiu cat timp, gata nu mai am ce scrie sau nu m-am lasat de blogging [bullshit]

3. ca a murit M.J. [nu-mi voi reveni]

4. ca exista oameni care traiesc degeaba [sue me, sunt antisociala]

5. ca aceasta mirifica criza economica cica se extinde in orice domeniu [fuck you criza]

6. ca mustbegreen e considerat un blog cute [piss off cute lovers]

7. ca exista barbati care isi bat concubinele

8. ca atunci cand crestem mari si facem facultate, si avem iubiti uitam de prieteni de o viata, ca deh ne-am maturizat

9. ca putini oameni au curaj sa spuna ce gandesc si sunt persecutati

10. ca in Romania nu poti face nimic

11. ca Romania m-a facut sa urasc Romania

12. ca toata lumea se astepta sa fie si asta un top 10 si sa termine la nr. 10 [piss off]

13. ca desi e criza si unii sustin ca totul se ieftineste, nimic util nu e mai ieftin

14. ca muzica de pe MTV nu mai e muzica

15. ca sunt atat de ofticata [piss off]

16. ca toate serialele misto reincep din toamna

17. ca toti prietenii pe are ii ador sunt departe

18. ca baietii foarte buni sunt fie luati, fie sustin ca se indragostesc de oricine

continuati voi:D

Deşi pentru majoritatea, 2009 a început şi pare să continue ca un an prosper, pentru anumite domenii publice, „pierdere” pare să fie cel mai potrivit termen pentru această perioadă. Pe foarte mulţi [printre care mă număr şi eu] vestea morţii unor figuri marcante din show bizz îi copleşeşte, nu neapărat din fanatism ci din respect.

Pierderea unor oameni atât de mari într-un timp atât de scurt, pare să perpetueze durerea cauzată de pierderea unor actori mari din ultimii ani [Heath Ledger, George Carlin, Marlon Brando, ş.a.] Lista de nume cu impact colosal asupra umanităţii, pe care aceasta le-a pierdut, se extinde şi în alte domenii, dar cea mai mare pierdere pe care o suferă astăzi lumea este trecerea în nefiinţă a regelui pop-ului Michael Jackson.

Această figură iconică nu va fi niciodată uitată şi niciodată întrecută. R.I.P.

Pentru a încheia acest post cu o doză minimă de umor, abat atenţia asupra anului oribil 2009 în plan politic românesc. Gigi Becali şi EBA în parlamentul European… No comment

        Existenţa zilnică mizeră [sau pe aproape] pe care suntem siliţi să o parcurgem a trecut aproape brusc şi aparent fără nicio greutate de la secole de cultură, lectură şi artă, la un Big Bang de prostie incomensurabilă. Poate mai grav decât apariţia în sine a fenomenului expansiv, este mediul prielnic pe care i-l asigură cu deosebită grijă societatea. Cât despre condiţia femeii în contemporaneitate, totul se rezumă la o singură întrebare: Cum să îmi petrec duminica? Citindu-l pe Dostoievski sau stând cu fundul pe o maşină tunată? Of, infinitele posibilităţi…

        Desigur aciditatea mea nu are decât dorinţa de a vineca [deşi tare mă tem că nu mai este posibilă o asemeni acţiune] dacă nu prostia femeii [domeniu infinit], măcar ignoranţa faţă de o dimensiune a vieţii înzecit mai profundă, o dimensiune spirituală, hrana prentru suflet. Într-o lume de estrogen care este continuu preocupată în ce ton de roz se va îmbrăca, cu ce ne înveşmântăm sufletul?

        Aş vrea să vin acum cu dovezi incontestabile, cu demonstraţii ştiinţifice, cu o multitudine de statistici care să ateste viaţa scurtă a omului incult şi longevitatea cititorului înrăit, să pot merge într-atât încât să afirm că Raiul este pentru cei cu IQ superior. Trist, îmi închei aici pledoaria pentru cunoaştere, fac mea culpa în faţa ignoranţei, recunosc că Împărăţia este a celor săraci cu duhul, şi mă întorc la lectura mea.

       “Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere.”     George Orwell – 1984