Existenţa zilnică mizeră [sau pe aproape] pe care suntem siliţi să o parcurgem a trecut aproape brusc şi aparent fără nicio greutate de la secole de cultură, lectură şi artă, la un Big Bang de prostie incomensurabilă. Poate mai grav decât apariţia în sine a fenomenului expansiv, este mediul prielnic pe care i-l asigură cu deosebită grijă societatea. Cât despre condiţia femeii în contemporaneitate, totul se rezumă la o singură întrebare: Cum să îmi petrec duminica? Citindu-l pe Dostoievski sau stând cu fundul pe o maşină tunată? Of, infinitele posibilităţi…
Desigur aciditatea mea nu are decât dorinţa de a vineca [deşi tare mă tem că nu mai este posibilă o asemeni acţiune] dacă nu prostia femeii [domeniu infinit], măcar ignoranţa faţă de o dimensiune a vieţii înzecit mai profundă, o dimensiune spirituală, hrana prentru suflet. Într-o lume de estrogen care este continuu preocupată în ce ton de roz se va îmbrăca, cu ce ne înveşmântăm sufletul?
Aş vrea să vin acum cu dovezi incontestabile, cu demonstraţii ştiinţifice, cu o multitudine de statistici care să ateste viaţa scurtă a omului incult şi longevitatea cititorului înrăit, să pot merge într-atât încât să afirm că Raiul este pentru cei cu IQ superior. Trist, îmi închei aici pledoaria pentru cunoaştere, fac mea culpa în faţa ignoranţei, recunosc că Împărăţia este a celor săraci cu duhul, şi mă întorc la lectura mea.
“Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere.” George Orwell – 1984
