Un mare avantaj al faptului că nu poţi avea o relaţie stabilă sentimentală ca un om normal, este că te poţi bucura în pace de frumuseţile patriei. Dimineaţă când stăteam in autobuz, s-a urcat lângă mine un băiat aşa de frumuşel încât m-am înroşit pe loc şi am început să zâmbesc singură.
Era atât de frumos copilul ăla [cred că era în clasa a12a sau ceva de genul ăsta], avea nişte ochi verzi-albaştri cu gene foarte mari. Era şi îmbrăcat mişto şi avea o atitudine foarte ok, era perfect dracul, eventual avea drept defect [probabil] o prietenă paranoică pe undeva. Una din aia care răspunde aiurea la telefoane şi-l chinuie cu crizele de gelozie.
Of of, mulţumesc lui Dumnezeu că mai există băieţei frumoşi la care mă pot uita gratuit, că băieţ nestricaţi de ciudate, mai rar:)
Iubirea este un sentiment deosebit de complex şi greu de definit. Iubirea ne face să ne simţim oricum de la foarte bine la oribil, ne face să ne purtăm cum nu putem mai frumos şi ne face să fim incredibil de proşti [nu toţi]. Gelozia generată de iubire este o formă pasivă de a îţi manifesta posesivitatea faţă de creatura pentru care nutreşti sentimente; gelozia alimentată de prostie şi imaturitate este o formă sigură de a te face de râs prin penibilitate şi dovadă de lipsă de cerebel.
Urăsc femeile proaste [în general], dar mai ales femeile proaste geloase, care sunt atât de lipsite de neuroni încât răspund la telefonul prietenilor lor. Cum Dumnezeu să faci aşa ceva femeie? Dacă eşti secretară plătită sau eşti rugată să răspunzi la telefon, tot respectul meu. Eu am foarte mulţi prieteni băieţi, pe care îi ador tocmai pentru că nu sunt femei şi pe care îi sun. Eu mai am şi ghinionul de a-mi răspunde o femeie [consoarta amicului] şi de a-mi cere explicaţii, pe care niciodată în viaţă nu am să am chef să le dau.
Toate bune şi frumoase, până când eu zic că sunt o colegă de facultate şi femela opărită ameninţă că oricum nu o interesează cine sunt, dar să şterg numărul prietenul ei. Măi fată… cum poţi? Ai nevoie de un iubit sau de un căţelîn lesă? Femei defecte, grow up..
Am ajuns recent la concluzia că prefer să fiu înconjurată de oameni fericiţi decât de oameni culţi. Vreau să văd mai mulţi oameni care nu l-au citit pe Goethe şi au suspinat când şi-a ras Guţă mustaţa, decât oameni care îşi dau doctoratul în istoria religiilor şi trăiesc auster. Ok, poate nu vreau chiar aşa ceva, dar am realizat [abia acum eu, mulţi alţii înaintea mea] că un om cult, inteligent, geniu chiar este incredibil de singur şi nefericit, şi mai ales lucid şi conştient de starea sa. Un prost minimalist râde din senin şi are o viaţă roz.
Din fericire mi-am lăsat o portiţă de scăpare din cărţile mele şi prejudecăţile, pentru a mă putea purta ocazional stupid. Stupid, as in, carpe diem combinat cu Mister Hide. Impulsivitatea [de orice natură] mă caracterizează, motiv pentru care am ajuns să cred că totul trebuie făcut o dată. Totul trebuie îcercat chiar şi sub formă de aventură de o noapte, inclusiv o aventură de o noapte.
Mi s-a spus recent că gândesc ca un bărbat, dar eu zic că doar nu gândesc ca o femeie. O altă concluzie de a mea este că am cei mai tari prieteni [poate v-am mai zis], nişte draci fascinanţi cu care poţi face orice. După ce am ajuns să asemăn [în creierul meu perverso-diabolic] Iaşiul cu New Yorkul, astăzi adaug “What happens in Suceava, stays in Suceava”;)
Încrederea se regenerează, în timp, având drept scop împlinirea sufletească şi sentimentul de apartenenţă; [la ce?] la lista de priorităţi a cuiva, şi nu a oricui, ci a priorităţii tale:) (Eu, aseară)
Am decis să re-staţionez temporar pe propriul meu blog şi să postez ceva, nu atât din propria dorinţă cât din cererile şi sfaturile prietenilor. Am fost recent [în una din multele conversaţii pe diferite teme pe care le-am avut cu diverşi inşi] acuzată că fac de ruşine oraşul [nu mai reţin de ce şi oricum la cât de stupidă e remarca, doar partea asta e interesantă pentru că e ilariantă o astfel de afirmaţie]. Dacă fac oraşul de ruşine [bănuiesc că se referea la Suceava], nu pot decât să râd, deoarece mai mult decât m-a făcut pe mine “Oraşul” de ruşine nu am să fac eu pe nimeni vreodată.
Unora le place Iaşiul, iar cei care ştiu de ce m-am mutat sau unde m-am mutat, pot să confirme: Iaşiul e genial, sublim, tot ce se poate. Un scriitor contemporan, care a călătorit prin înreaga Românie [şi nu numai], plasa Iaşiul [alături de Timişoara] pe prima poziţie în topul celor mai frumoase oraşe române.
Eu nu pot să fiu tristă în Iaşi. Acest oraş incredibil de viu care mă adăposteşte de ceva timp, îmi oferă atât de mult şi cere atât de puţin în schimb. Am să închei cu ceva neprofesional legat de viaţa mea profesională, să-mi salut profesorii extraordinari de la facultate şi să le recomand viitorilor studenţi indecisi să opteze pentru U.A.I.C. [prietenii ştiu de ce]:)
He who thus considers things in their first growth and origin, whether a state or anything else, will obtain the clearest view of them. (Aristotle – Politics; 350 BC)
