Mustbegreen's Weblog

I left my gems, my house, my car, and my home,
im leaving for a destination I still don’t know
somewhere nobody must have beauties at all.
and if you like this you can follow me so let’s go     

       Unii oameni îşi măsoară viaţa în ani, alţii în experienţe şi amintiri, eu îi estimez valoarea în cutii. Nu am crezut niciodată că îmi va păsa cât de puţin că părăsesc Suceava. Timp de un an nu am avut alt gând în cap şi acum în ajunul plecării la facultate, simt un nod în stomac şi o frică teribilă [nu de nou, ci de vechi; teama că s-ar putea să îmi fie dor, până la regret]. Am împachetat absolut tot ce a însemnat al meu din casă, şi ea a mea. 19 ani de viaţă devin 8 cutii, 3 valize şi o cameră încuiată cu cheie. Nu ai trăit cu adevărat până nu ai umplut cutii de carton cu amintiri, până nu te-ai mutat din casa în care ai copilărit, până nu ai părăsit copilăria. Poate că sună absurd [tind să exagerez zilele astea], dar şi în liceu [dacă nu şi în facultate] încă mai copilăreşti.

       Momentan ştiu doar că trebuie să plec, că plec şi gata. Destinaţie necunoscută [expresie care sună mai bine pe muzică decât pe viu], timp limitat, greutăţi pe suflet şi în bagaje, despărţiri de tot. Nevoie de noroc, speranţe de bine, îmbărbătare de sine, succes! [pentru mine şi pentru cei care în perioada asta pleacă de acasă, hai prieteni să o facem şi pe asta, carpe diem!]