De foarte mult timp mă întreb asta, acum [vă] întreb: Sunt un om rău? Întreb asta nu din dorinţe ascunse de a dezbate probleme existenţiale, ci pentru că am impresia că tot răul din viaţa mea [vezi totalitatea fazelor naşpa, certurilor, dramelor, plânsetelor, persoanelor iubite care m-au părăsit, etc] vine ca o replică a potenţialului rău pe care l-am făcut. De teoria mea cu karma şi întoarcerea roţii v-am mai spus, şi dacă este aşa înseamnă că am făcut nişte crime oribile la viaţa mea de păţesc acum nişte faze de s-ar mira şi Dan Diaconescu.
Trăiesc însă cu solemna convingere că ceva este putred, că nu am făcut niciodată ceva atât de grav încât să mi se întoarcă cu această magnitudine şi pe dos [pentru că o păţesc mai nou fără să fac ceva]; Probabil că totuşi nimeni nu poate să fie 100% obiectiv, realist sau lucid când vine vorba de estimarea răutăţii sale. Toţi [ne] spunem că suntem oameni buni, că suntem interpretaţi greşit, că nu merităm. Adevărul este că toţi facem lucruri rele şi urâte, adesea nefondate. Este în natura umană să facă rău, deci e firesc să fie în natura lucrurilor ca răul să se întoarcă.
Îmi doresc sincer să fiu un om [mai] bun. Dar probabil voi rămâne cu dorinţa. Au încercat oameni mari, deştepţi, înaintea mea. Istoria cunoaşte foarte mulţi oameni mari, foarte puţini oameni buni. Nu am cu ce sfat să închei pentru că nu pot să judec pe nimeni dacă mă gândesc întâi la faptele mele. De data asta îmi spun succes mie, să fiu un om mai bun!:)
>> Acest post este un cover după: asta [mi-a dat voie]:) <<
All of these lines across my face
Tell you the story of who I am
So many stories of where I’ve been
And how I got to where I am
But these stories don’t mean anything
When you’ve got no one to tell them to
It’s true…I was made for you
Nu voi uita niciodată:
1. Primul sărut – Aveam 12-13 ani, era iarnă, zăpadă afară [era în preajma Crăciunului] şi eram în camera mea [cu mama în casă]. A fost furtunos şi stângăcios şi l-am resimţit ca pe un cutremur, cu replici, câteva zile:)
2. Prima îndrăgosteală – A fost platonică, neîmpărtăşită, dramatică. M-am îndrăgostit de un vecin [aveam 13 ani, el 16, îl chema Radu, era vară] foarte foarte frumuşel. Ochi ca ai puştiului aceluia nu am mai văzut. Am fost amorezată cam 4 veri, ştiam amândoi. Dacă am să am vreodată un băiat îl va chema [şi] Radu
3. Prima dată
4. Prima iubire [hard core] – Am trăit-o amândoi, am pierdut-o amândoi, toată lumea a ştiut. Am învăţat incredibil de multe de la el, doar nu şi să mă descurc fără el:) De la el am preluat “succes”-ul şi alte zeci de de lucruri, dar nu [niciodate] suficiente
4. Prima piesă pe repeat – Hero [Enrique Iglesias]
5. Prima dată când am copiat – Clasa a7-a la geografie, dar nu pentru că nu mi-a plăcut geografia sau ceva, dar era mult tare de reţinut. Am copiat din caiet [old school]; Am făcut fiţuici ulterior
6. Primul animăluţ – Cuţu alb:) Aveam 6 ani şi el trăia prin vecini. Genial căţel, regret doar că am puţine amintiri clare cu el
Despre REGRETE şi GREŞELI v-am mai vorbit eu, dar sunt subiecte inepuizabile. Acum vreau să vorbesc despre dorinţe, şi nu la modul “Oh îmi doresc să am un ponei” ci la genul de dorinţe pe care atunci când le formulezi ţi se spune “Ai grijă ce îţi doreşti!”. Şi sincer, din experienţa mea de până acum vă sfătuiesc să aveţi foarte mare grijă ce anume vă doriţi şi cu ce itensitate. Atunci când îţi doreşti ceva foarte foarte tare, începi să te gândeşti atât de intens la acel “ceva” încât el devine realitate, numai că foarte rar la timp [adică azi spun că vreau un ponei, mâine fată iapa] şi mereu cum a fost formulată dorinţa [aici nu mai zic de ponei că nu merge, dar e faza aia în care spui:"Aş vrea să mă sune Maricica!" şi Maricica sună să te întrebe de amicul tău]:)
Pare comic, nu? Ne ne, e frustrant. Comic este când realizezi că a trecut un an de când te rugai la toţi sfinţii pentru un lucru şi acum fie nu îl mai doreşti, fie l-ai primit şi te-ai plictisit. “Viaţa este un lung şir de aşteptări” v-am mai spus eu; Viaţa unui om este definită de greşelile sale, de regretele sale, de dorinţele sale şi de deciziile lui [poate dezbatem şi deciziile curând]; şi toate astea îl definesc pe individ.
Absolut tot ce facem şi ce suntem, este întipărit în subconştientul nostru misterios, izvor nesecat de imprevizibil. Mi s-a spus [poate nu vedeţi legătura cu postul ăsta, dar eu o simt prezentă] că “succes”-ul cu care închei eu orice conversaţie sună superficial [bine asta a spus un om, am auzit mai multe idei despre asta], dar oare există cuvinte care au un singur sens şi ăla neinterpretabil? Sau există doar termeni care ne declanşează obsesiile şi maniile bine ascunse de noi în pivniţele subconştienului? Think about it! Succes:)
1. Mi s-a tot spus cât de ilariant este blogul meu şi cum e ca un număr the stand up comedy…
For the record: Nu fac stand up comedy pe blogul ăsta, pentru că scriu posturile stând pe scaun
2. M-am săturat să fiu întrebată la magazin, când cumpăr un suc sau ceva [de multe ori doar pentru a schimba ultimii mei bani, aflaţi în forma unei banconte mari] dacă am mărunt…
For the record: Nu sunt masochistă să mă condamn sigură la nenumărate gumiţe. Nu îmi place să mă auto-pedepsesc şi să fac orice pentru a mi se da rest o gumiţă. Toţi ştim [şi suferim] cum e când ai nevoie de 10 bani [pentru cine ştie ce, dar nu contează sunt banii mei] şi ţi se dă mama măsii de ciungă. Propun să se pună o imagine cu o gumiţă pe steagul ţării, ne reprezintă poporul
3. M-am săturat [din nou] de comportamentul gay şi negativişti…
For the record: Dacă mă mai întreabă cineva din senin pe mess [sau pe oriunde mă întâlneşte] fraze gay [bazate pe cine ştie ce intuiţie debordantă] gen: “De ce eşti tristă?” sau “De ce eşti supi?” să se aştepte la reacţii fioroase din partea mea. Frate [sau soră] care te porţi gay şi gândeşti pesimist, chill şi nu dramatiza inutil. Totul este în mintea ta [dacă o ai şi pe aia]
Căldura te face să faci lucruri ieşite din rutină şi ciudate [vezi Căldură mare de Caragiale]. Familia mea face lucruri ieşite din comun pe orice vreme sau anotimp. Fratele meu a decis că vrea să i se spună Nemo din adâncuri [nu ştiu de ce, chiar nu ştiu!], dar porecla sa s-a dovedit a se potrivi cu excursi noastră de astăzi.
Bunica mea face anual bulionul [Bulă Ion] ei special, din incrediente numai de ea ştiute şi stăpânite. După ce a cumpărat cele necesare fabricării sosului de roşii, ne-a desemnat pe mine şi pe fratele meu [Nemo din adâncuri] găsitori de recipiente de păstrare [cu alte cuvinte, fraierii care caută sticle]. Prima [şi singura] oprire a fost în Beci. Scriu Beci ci majuscule pentru că este un loc unic. Din motive necunoscute niciodată niciun bec nu a rezistat acolo şi calea este luminată cu o torţă.
Locul ăla este atât de întunecat şi straniu încât sunt sigurpă că am vazut desene preistorice, că l-am auzit pe Fred Flintstone iabaduind şi că m-am împiedicat de un sarcofag în timp de intram în beci. Intrarea este păzită de păianjeni mutanţi de mărimi dinozauriene. Înăuntru design-ul este retro, ceva între peştera lui Batman şi mormântul lui Tutankamon. Oricum poate pe viitor am să vând bilete turiştilor dornici de senzaţii tari [bănuiesc că dacă veniţi înainte de asfinţit îl găsiţi pe Dracula dormind]:)
Toate bune şi frumoase, dar călătoria noastră în adâncuri s-a încheiat fără sticle, dar cu o specie de insectă nedescoperită de oamenii de ştiinţă şi tot felul de relicve şi fosile de tironauzaur:D
Piesa asta m-a făcut să plâng. Am plâns poate şi de la serial, la care am ajuns să mă uit din întâmplare [când se uitau prietenele mele anul trecut spuneam că e gay] şi pe care acum îl recomand. Eu plâng rar de la filme sau muzică. Poate că a fost o descărcare emoţională. Am pus postul ăsta în categoria “Merită”. Piesa merită. Poate şi plânsul merită…
Sunt din ce în ce mai mândră de fratele meu [Leo, 11] care nu numai creşte pe zi ce trece, dar devine din ce în ce mai smart şi mai funny [noul stil abordat de el, ironic-răutacios îmi aminteşte de mine]:D Astăzi am petrecut o zi super în compania sa, după ce desigur am avut una din micile noastre dispute matinale. Subiectul de astăzi [şi de o săptămână] a fost, citez :”Incompetenţa ta [a mea] şi faptul că nu reuşim să cooperăm cu succes. Dar lasă că iar rezolv eu tot”. Discursul lui [chiar aşa vorbeşte el la 11 ani, e genial dracul] a pornit de la incapacitatea mea de a mă trezi mai devreme de 12 şi de a mă duce la bazin pentru a ne face abonamente [long story].
Până la urmă chiar a rezolvat el tot şi am plecat împreună la cumpărături în semn de pace şi prietenie. Am mers la Kaufland, unde, de cum am intrat, Leo a simţit nevoia să se urce în cărucior – argument:”Nu sunt prea mare să mă sui”:| Oh but you are. Şi s-a pus jivina [de cca 50 de kg] în cărucior. Am împins prin magazin până am făcut febră musculară în timp ce el cânta şi dădea ochii peste cap, şi-mi spunea:”Ce tare că toţi cred că sunt handicapat”. Chiar mi s-a părut şi mie distractiv mai ales că nimeni nu ne-a zis nimic crezând că e un băieţel bolnav.
Ştiu că nu este frumos sau intelgient ce am făcut noi astăzi, dar recomand împingerea unui cărucior în care se afla o rudă grea, ca sport de întreţinere. Recomand şi înotul dar asta e altă poveste, pe care am să vă o prezint într-un episod viitor. “Sprite – Vorbeşte liber!”, reclamă creată de Leo [don't ask]:)
După ce am experimentat asta , asta şi asta; şi după ce m-am culcat în ultimele nopţi la 5 pentru că am simţit nevoia să fac curăţenie, mâncare [şi alte 3000 de activităţi diurne] – noaptea, am realizat că nu sufăr de insomnie ci de DSPS (Delayed sleep phase syndrome) [sindrom încă nedescoperit de medicii români, fiind considerat derivat din insomnie şi diagnosticat ca atare]. Acest sindrom duce la dereglarea ritmului cicardian, astfel secreţia de HGH (hormonul de creştere) scade [pentru copii şi adolescenţi este mai puţin grav fiind temporară, dar la adulţi duce la îmbătrânire prematură]:)
Lăsând la parte lecţia de medicină, aceast efect secundar al depresiei este distractiv pe trmen scurt. De exemplu eu care nu am niciodată chef în timpul zilei să fac curăţenie, dimineaţa pe la 3 spăl vase sau aspir covoare. Deasemeni răsăritul are asupra mea efect de apus, simt somnolenţa cam la o oră după ce răsare soarele şi-mi sare complet somnul după apus [cine-i vampirul vostru peferat:) ?]. După ce am început să spun prietenilor mei de noua mea ahiziţie în materie de delegrări hormonale, peste 50% din ei susţin că suferă de DSPS [nu confundaţi cheful de somn la prânz sau pofta de mâncare de la miezul nopţii cu dereglarea ritmului cicardian].
Este oricum foarte simplu să îţi dereglezi somnul în zilele noastre şi mai ales vara. Am găsit o listă de lucruri pe care trebuie să le facem pentru a avea un somn bun [chestii pe care în majoritate nu le respect]:
evitati atipitul sau dormitul ziua;
incercati sa folositi patul doar pentru “activitati ce incep cu S” ;
incercati sa va urcati in pat la aproximativ aceeasi ora seara si pe cat posibil sa aveti aceeasi ora de trezire in fiecare dimineata;
seara evitati consumul unor substante ce interfera cu somnul (nicotina, alcool, cofeina etc);
nu serviti o cina copioasa, cu multe grasimi; un lapte cald inainte de culcare poate ajuta
dormitorul sa fie intunecat, in culori mai inchise, cu pat comod, sa fie liniste, o temperatura optima (nici prea cald, nici prea frig) si fara umiditate prea mare;
scoateti televizorul sau calculatorul afara din dormitor!
relaxati-va facand o baie calda si ascultand o muzica lenta inainte de a va culca;
evitati practicarea sportului cu 2 ore inainte de culcare;
faceti sport regulat, in special exercitiu aerob, caci va ajuta sa adormiti mai repede si sa aveti un somn adanc si mai odihnitor;
nici un efort intelectual intens nu este indicat seara, inainte de a va culca;
daca nu puteti adormi curand dupa ce v-ati asezat in pat, renuntati, ridicati-vasi faceti altceva (cititi o carte etc);
daca sunteti preocupat de altceva incercati sa rezolvati acele probleme inainte de a va urca in pat; daca nu se pot rezolva atunci notati-le pe o hartie si amanati-le pe ziua urmatoare;
sexul este un inductor natural al somnului si poate ajuta unele persoane.
Una din părţile cool a faptului că nu a[ve]m încă 20 de ani este că dacă fac o gafă încă mai este considerată funny sau cute. Nimeni nu prea spune încă :”Se mai prosteşte mult? E prea mare să facă din astea”. Şi eu sunt genul de creatură uşor neatentă care păţeşte mai mereu şi în orice context ceva comic. De exemplu [şi asta poate să fie confirmată de ţoţi foştii mei colegi de clasă din liceu] la o oră de română, când dirigintele era la catedră, am vrut să-mi dau jos hanoracul şi să rămân în tricou, dar am dat fără să vreau şi tricoul şi am rămas în sutien:) Faza aia a rămas în istorie.
Recent am coborât scările blocului în viteză, am crezut că pot să sar peste câteva ţevi [se făceau nişte lucrări la conducta de gaz sa ceva], am păşit cu brio primele 2, am călcat şi alunecat pe a 3a şi am frecat un şut în butelia ălora. Au rămas ăia în stare de şoc crezând că am făcut intenţionat. Mai este desigur şi conversaţia memorabilă cu un tip de la un restaurant, când încercând să facem o comandă de pizza, eu cu prietena mea am avut o criză de râs isteric: vorbeam pe rând la telefon pentru că niciuna nu era în stare să spună 4 cuvinte consecutiv fără să râdă. Şi mai comic a fost că ne-au adus pizza fără complicaţii:)
Aceaşi prietenă mi-a povestit azi cum a plecat cu tot cu coşul de cumpărături din magazin şi şi-a dat seama că trebuie dus înapoi în timp ce aştepta autobuzul. Dacă stau să mă gândesc prin câte alte astfel de gafe am tecut în 19 ani nu mai trmin de scris [sau râs]. Măcar am să am ce să le povestesc copiilor mei. Life’s fun, just live it:P
;
