Mustbegreen’s Weblog

    >> În viaţă facem 2 tipuri de greşeli: cele pe care vrem să le reparăm şi aşteptăm până ni se oferă şansa de a o face, şi cele pe care nu mai putem niciodată să le îndreptăm şi pe care la un moment dat nici nu mai suntem aşa siguri că vrem să le îndreptăm…<<

      Acest post nu este scris de Green Girl, nu de ea în adevăratul sens al cuvântului oricum, ci de ce a mai rămas din ea după una din experienţele acelea oribile care, pe bune, dacă nu te omoară te zdruncină atât de puternic, încât te întăresc şi te fac să vezi pentru ce anume trăieşti. Vreau pe această cale să declar că nu am să-i mai consider proşti pe oamenii care ajung să se sinucidă din dragoste, ci doar oameni care s-au pierdut pe ei însişi din dorinţa de a-i aduce înapoi pe cel pe care îi iubesc.

      Ironic este că [precum şi în cazul meu] îţi dai mereu seama de gravitatea lucrurilor pe care le faci după ce le-ai făcut iremediabil, sau mai rău, în timp ce le faci. Persoana pe care am crezut că o iubesc s-a dovedit a fi o iulizie de a mea, o stare de spirit temporară nu un om categoric. Şi eu cred că i-am lăsat aceaşi impresie aseară. Greşeala pe care pot să o repar este cea faţă de prietenii mei [pe care, mulţumesc lui Dumnezeu, îi am şi-i am foarte buni], pe care i-am speriat şi şocat, dar faţă de care ştiu că am toată viaţa să mă revanşez.

      Greşeala pe care nu am să o pot repara este cea faţă de omul la care am ţinut [şi folosesc perfectul compus pentru că atunci când am realizat cât de mult s-a schimbat şi cum absolut toate lucrurile care mi-au plăcut la el nu mai erau acolo, ceva s-a rupt, definitiv...] care nu trebuia să mă vadă aşa vreodată, dar faţă de care nu cred că vreau să îmi mai cer vreodată “iertare”. Nici nu am mai sperat să prind astăzi răsăritul, dar dacă s-a întâmplat să-l văd, spun “mulţumesc” pentru el.

      Green Girl îşi revine curând, treptat, complet şi mereu din propria cenuşă [aproape complet, dar mereu din propria cenuşă] I’ll be back and she will be loved Carpe Diem!

This is the way you left me,
I’m not pretending.
No hope, no love, no glory,
No Happy Ending.
This is the way that we love,
Like it’s forever.
Then live the rest of our life,
But not together…

Beauty queen of only eighteen
She had some trouble with herself
He was always there to help her
She always belonged to someone else

Tap on my window knock on my door
I want to make you feel beautiful
I know I tend to get so insecure
It doesn’t matter anymore