Mustbegreen’s Weblog

           Este absolut fascinant cum uneori îţî impui să trăieşti fiecare zi din plin, dar cum nu poţi. Nu poţi din cauza normelor societăţii, restricţiilor, legilor, sau chiar a moralei? Mă îndoiesc că deşi acuzăm mereu ce este în jurul nostru că ne îngrădeşte, nu conştientizăm că totul porneşte din mintea noastră. Stau uneori seara şi-mi spun :”Gata de mâine chiar am sa fac tot ce-mi doresc!”. Aiurea, mereu e de mâine sau “de luni”, dar nu ajung niciodată să fac asta. “Societatea are la baza bunăstarea cetaţeanului”, dar ce anume din societatea umană ne face pe noi sa ne simţim mai bine?O serie de legi si restricţii, interzicerea idealismului, visării, uciderea romantismului, sau exagerarea scriitorului care încearcă sa-şi găsească ideile?.Nu are legătură societatea cu ce gândesc eu şi ce-mi doresc eu. Voinţa este tot ce trebuie. Totul e în mintea mea

        Cât de importanţi sunt banii în raport cu dragostea? Ce alege o femeie, iubirea sau cariera? Dar un bărbat alege familia sau o viaţă de vicii şi bogăţii? Cinismul meu nu are legatură cu subiectul acestei povestiri, e doar introducerea în lumea reală înainte ca un cititor dornic de lectură să fie absorbit în fantasticul cărţii. Eu nu vreau sa împiedic nici un suflet de la visat, sau să spun “nu” gândurilor roz, dar nu vreau sa fiu considerată anti-socială, dacă las direct cititorul să viseze fară să-l asigur de duritatea realităţii. Poate sună clişeistic, dar ascult acum “Odă Bucuriei/ Ode an Die Freude”, şi îi voi fi veşnic recunoscătoare lui L. van Beethoven pentru că a compus o odă, pentru bucurie, pentru cel mai complex si complet sentiment trăit de om, şi cel mai dorit şi mai vânat sentiment când nu este trăit.

      Bucuria este mai presus de dragoste, pentru că dragostea este inclusă în bucurie. În ultimele zile am ajuns să  cred că iubirea este mai presus de toate, dacă există dragoste mai uiţi de lipsa banilor, de prieteni falşi, de note proaste, de familia care vrea prea multe de la tine. Nu am fost in viaţa mea o familistă, reţin că de mică nu mi-am dorit copii, mai apoi am zis ca nu vreau să mă căsătoresc. Viaţa mi s-a parut prea scurtă ca să o petreci cu un singur barbat, când suntem 6 miliarde de oameni pe Terra. În timp viaţa mi-a dăruit dragoste dar tot viaţa mi-a luat-o. E ca şi cum ai da unui copil voie sa conducă o maşina, întai conduce bine pe drum drept dar la o cură face sigur o nenorocire. Ca să ajung să găsesc marea iubire trebuie să suport toate iubirile mediocre pe care mi le oferă destinul.

        Nici de dragoste nu vreau să scriu, că am fost învăţată că dacă treci pe “hartie” toate gândurile şi sentimentele devin ceva concret, se limitează profunzimea lor. Cand spui “te iubesc” în faţă persoanei iubite este minunat, când o scrii, poţi doar să ghiceşti intensitatea. În scris totul este interpretabil, chiar şi un sentiment. De exemplu când citeam un roman de dragoste şi nu eram îndrăgostită catalogam opera ca fiind siropoasă, poate chiar exagerată, pe când în momentul în care trăiam iubirea, am considerat acelaşi roman ca fiind o capodoperă.”. Risc destul de mult cred, arătând aceste pasaje, dar în momentul în care te apuci de scris, intimitatea ta ca scriitor dispare, gândurile tale intime sunt făcute cunoscute.

       Vreau să am o relaţie de deplină încredere cu cititorul, şi-l rog acum să se amuze cu mine de aceste paragrafe, să nu mă critice prea mult pentru ce gândeam acolo sau pentru firea mea versatilă, ci doar să mai rabde puţin, poate va găsi ceva ce-i va plăcea pe blog.